În materie de executare silită, fie că aceasta are caracter judiciar, fie administrativ, esenţială este ideea de constrângere, concretizată în raport de fiecare sferă a executării în intervenţia unui organ, anume desemnat de lege pentru a determina şi sprijini respectarea de către debitor a obligaţiilor statutate în sarcina sa. Ceea ce deosebeşte constrângerea judiciară (una din formele constrângerii de stat) de constrângerea administrativă constă în recunoaşterea existenţei dreptului ori interesului legitim valorificat prin acţiune (cognito) şi apoi să se treacă la executare obligaţiei în vederea restabilirii ordinii de drept încălcate (executio)[1].
Pentru justiţiabil două aspecte sunt importante când se declanşează un proces:
– a câştiga – în sensul de a i se recunoaşte dreptul printr-o hotarâre judecătorească;
– a primi efectiv ceea ce s-a statutat prin intermediul acelei hotărâri.
Astfel, cel care porneşte un proces civil se judecă nu numai pentru a i se recunoaşte un drept printr-o hotărâre judecătorească şi să se stabilească obligaţia ce îi incumbă pârâtului, ci urmăreşte şi relizarea efectivă a dreptului pretins, respectiv constrângerea acestuia la plata unei sume de bani, predarea unui bun determinat, efectuarea unei lucrări, etc.
Legea consacră principiul respectării şi aducerii la îndeplinire a hotărârilor judecătoreşti de bunăvoie de către partea care a pierdut procesul. Frecvent debitorul respectă obligaţia stabilită prin hotărârea instanţei , fără ca partea care a câştigat să fie nevoită să mai apeleze o dată la forţa corecitivă a statului. Aşadar, atunci cel care a fost condamnat prin hotărâre îşi aduce la îndeplinire de bunăvoie obligaţiile stabilite în sarcina sa de către instanţă se realizează o executare voluntară. Însă dacă aceasta nu execută hotărîrea de bunăvoie, partea care a căştigat cauza va putea cere executarea silită a obligaţiilor stabilite în tilul executoriu prin organele însărcinate cu îndeplinirea actelor de urmărire silită.
În prezent, executarea silită este reglementată în art. 622 – 913, texte ce alcătuiesc împreună cea de-a V – a Carte a Codului de procedură civilă. Aceste dispoziţii procedurale constituie dreptul comun în materie execuţionala.
Temeiul executării silite
Executarea silită se efectuează în temeiul unui titlu executoriu, după cum rezultă şi din dispoziţiile Noului Cod de procedură civilă, care prevăd că executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
Principiul legalităţii se referă la obligativitatea derulării executării silite numai în condiţiile legii şi de către organele prevăzute de lege, învestite cu atribuţii în acest scop.
Potrivit Noului Cod de procedură civilă executarea silită nu se poate desfăşura decât cu respectarea dispoziţiilor legii, a drepturilor părţilor şi a altor persoane interesate, fiind interzisă efectuarea de acte de executare de către alte persoane sau organe decît cele prevăzute de lege.
Art. 623 NCPC arată că numai executorul judecătoresc realizează executarea, chiar dacă prin legi special se dispune astfel, acest articol are rolul de a arăta intenţia legiuitorului de a conferi aceste atribuţîi numai executorului judecătoresc cu excepţia situaţiei în care se recunoaşte competenţa executorului fiscal. Aşadar, chiar dacă legile anterioare se referă la executori bancari sau la alte persoane învestite cu atribuţii de executare silită, Codul lasă executarea numai în mâinile executorului judecătoresc şi a celui fiscal.
Părțile în faza executării silite sunt creditorul urmăritor și debitorul urmărit, care pot fi persoane fizice sau persoane juridice:
– creditorul urmăritor este persoană (fizică sau juridică) în favoarea căreia a fost constituit titlul executoriu și care are astfel dreptul de a cere executarea silită
– debitorul urmărit este persoană ținută a aduce la îndeplinire ceea ce s-a specificat în titlul executor, adică ceea ce datorează.
Coparticiparea procesuală activă se poate realiza și în faza executării silite. Nicio dispoziție procedurală nu împiedică mai mulți creditori să acționeze împotriva aceluiași debitor. De remarcat însă că, spre deosebire de faza judecății, în care poate exista o coparticipare procesuală activă, pasivă sau mixtă, în faza executării silite, coparticiparea poate fi numai activă, adică mai mulți creditori urmăresc pe același debitor, deoarece executarea are caracter unipatrimonial și deci formele care constituie.
Modalităţile şi formele de executare silită sunt: executarea silită directă şi executarea silită indirectă.
A) Executarea silită directă este acea modalitate de executare prin care creditorul tinde la realizarea în natură a obligaţiei debitorului, înscrisă în titlul executoriu (obligaţia de a face)[2].
Executarea silită direct îmbracă trei forme:
– predarea bunurilor mobile;
– predarea bunurilor imobile;
– executarea unei obligaţii de “a face” sau de ”a nu face”, cu particularităţile legate de executarea măsurilor privitoare la minori prevăzute într-un titlu executoriu[3].
Cele trei forme de de executare silită constituie procedura aplicabilă în toate raporturile execuţionale, indiferent de calitatea creditorului sau a debitorului.
B) Executarea silită indirectă este acea modaliate de executare prin care creditorul, având de realizat o creanţă bănească, urmăreşte să valorifice în acest scop bunurile debitorului, ori cele ce le are de primit de la terţe persoane[4].
Codul de procedură civilă, reglementează următoarele forme de executare silită indirectă:
– urmărirea silită mobiliară
– poprirea
– urmărirea silită a fructelor neculese şi a recoltelor prinse de rădăcini, şi urmărirea veniturilor unui imobil
– urmărirea silită imobiliară
Mare atenție la faptul că sunt și bunuri care nu pot fi executate silit:
În cazul popririi, trebuie specificat faptul că executorul nu poate reține toți banii de salariu, ci doar:
- Jumătate din venitul lunar net pentru sumele datorate cu titlu de obligație de intreținere sau pensie alimentară pentru copii.
- O treime din venitul lunar net pentru orice alte datorii.
Conform Codului de procedura civilă nu pot fi urmărite:
- Ajutoarele de șomaj.
- Banii din conturile de pensii private.
- Sumele destinate unei afecțiuni speciale prevăzute de lege.
- Sumele necesare debitorului și persoanelor pe care le întreține în mod curent pentru susținerea cursurilor de învățământ obligatoriu, precum și sumele necesare începerii sau continuării studiilor postliceale, unuiversitare sau postuniversitare.
- Compensațiile pentru desfacerea contractului de muncă.
- Despăgubirile pentru daune provocate prin moarte sau prin vătămare corporală.
- Ajutoarele de deces.
- Bursele de studii sau diurnele.
- Sumele necesare asigurării unui trai decent, nevoilor locative, hrană, transport sănătate și a altor nevoi curente ale debitorului și persoanelor aflate în întreținerea sa.
- Bunurile care servesc la exercitarea ocupației sau profesiei debitorului în condițiile NCPC.
- Bunurile de uz personal sau casnic, inclusiv mobilierul, necesare debitorului și familiei sale pentru un trai rezonabil, dar fără ca valoarea fiecăruia să depășească 5000 de Lei..
- Obiectele de cult, dacă nu sunt mai multe de același fel, dar fără ca valoarea fiecăruia depășească 2.000 de Lei.
- Scrisorile, fotografiile și tablourile personale sau de familie și alte asemenea.
Contestația la executare este calea procedurală împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare.
Contestația poate fi făcută de cei interesați sau vătămați prin executare putându-se obține desființarea măsurilor ilegale de urmărire silită. Orice executare silită poate fi contestată în termenul prevăzut de lege.
Este indicat să știți că există posibilitatea efectuării contestației la executare în termen de 15 zile de la data:
La care ați luat la cunostintă de actul de executare pe care-l contestați, sau de refuzul organului de executare de a îndeplini un act de executare;
La care cel interesat a primit comunicarea ori, după caz înștiințarea privind înființarea popririi. Dacă poprirea este înființată asupra unor venituri periodice, termenul de contestație pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei rețineri din aceste venituri de către terțul poprit;
Cel care contestă executarea a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat la cunostință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație.
Dacă o terță persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate introduce contestația la executare în tot cursul executării silite, dar nu mai târziu de 15 zile de la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a bunului.
Termenele de exercitare a contestației sunt termene procedurale de decădere ceea ce înseamnă că nu intră în calculul termenului nici ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește.
De asemenea Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C 75/19 a stabilit că debitorii împrumutați la – Bănci la Ifn-uri sau cei care ajung pe mâna recuperatorilor de creanțe, pot contesta executarea silită începută împotriva lor, ORICÂND, în condițiile în care invocă existența unor clauze de natură abuzivă în cadrul contestației la executare și în legătură cu contractul de credit pus în executare silită.
Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cererii privind executarea silită, la solicitarea sinstantei și numai pentru motive temeinice, instant competență poate dispune suspendarea executării. Pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicită trebuie să dea în prealabil o cauţiune, calculată la valoarea obiectului contestaţiei. Articolul 719 din Codul de procedură civilă stabileşte nivelul cauţiunii la:
10%, dacă această valoare este până la 10.000 lei;
000 lei plus 5%pentru ceea ce depăşeşte 10.000 lei;
500 lei plus 1%pentru ceea ce depăşeşte 100.000 lei;
500 lei plus 0,1%pentru ceea ce depăşeşte 1.000.000 lei.
Dacă obiectul contestaţiei nu este evaluabil în bani, cauţiunea va fi de 1.000 lei, în afară de cazul în care legea dispune altfel.
Foarte mare atenție în cazul contestării cheltuielilor de executare, conform art. 670 alin. 4 NCPC suspendarea executării în privința cheltuielii de executare nu este condiționată de plata unei cauțiuni.
